ISTORIC


Fondat: 2 iunie 2006

Înregistrat oficial: 14 iunie 2006

2006-2007
Geneza:
Formaţia noastră îşi are originile în vara anului 2006. În perioada respectivă cluburile din Campionatul Moldovei, în încercarea de a-şi îndeplini obiectivele, apelau la stranieri şi fotbalişti autohtoni experimentaţi. Astfel, tinerele talente de pe meleagurile noastre mioritice rămâneau în afara fotbalului. Igor Dobrovolskiy, Alexandru Cojuhari şi Eduard Rotari, fiind extrem de dezamăgiţi de această situaţie, au decis să creeze un club şi să le ofere o şansă jucătorilor care fac primul pas în fotbalul mare.

Scopul:
Regula de bază a formaţiei constă în selectarea celor mai promiţători fotbalişti şi educarea lor în perspectiva devenirii a unor adevărate staruri.

Apariţia: Ideea fondării clubului a prins contur după ce în cadrul unei emisiuni TV a fost anunţată preselecţia tinerilor fotbalişti, grupul ţintă fiind categoria de vârstă 16-20 de ani. Evenimentul a avut loc pe terenul artificial al CSCA-Buiucani. Peste 300 de doritori entuziasmaţi au venit să-şi demonstreze măiestria. Au fost selectaţi cei mai buni. În scurt timp echipa a fost legitimată în Campionatul Moldovei, Divizia A. Baza sportivă a formaţiei fiind în oraşul Ialoveni.

2007-2008
Promovare:
În cel de-al doilea an de existenţă clubul nostru a obţinut primele rezultate remarcabile. Locul 3 în Campionatul Moldovei, Divizia A şi respectiv promovarea în liga superioară a fotbalului moldovenesc - Divizia Naţională. Această performanţă este atribuită întreg colectivului, inclusiv fostului manager Andrei Koyfman.

2008-2009
Parteneriat:
În urma parteneriatului cu Universitatea Tehnică din Moldova, FC Academia Chişinău s-a transformat în FC Academia UTM Chişinău. Echipa a doua a fost legitimată în Divizia A sub numele de Politehnica UTM Chişinău, iar baza sportivă a formaţiei a devenit Complexul Sportiv al Tineretului UTM. În plus jucătorii clubului sunt cazaţi în căminul nr. 11 of. 8, UTM, pe str. Studenţilor 3/2, (tel. +(373)(22)319003), iar majoritatea dintre ei îşi fac studiile în această instituţie de învăţământ.

Un nou trofeu:
La începutul anului 2009 echipa noastră s-a ales cu un nou trofeu: Cupa de iarnă „Sergiu Rădăuţanu".

Primirea licenţei "N": Încă un pas spre dezvoltarea clubului a fost primirea licenţei de categorie „N" - Naţională pentru sezonul 2009-2010.

2009-2010
Prezent:
Echipa a doua a fost legitimată în Divizia A sub numele de Academia UTM-2 Chişinău.
În prezent, 18 fotbalişti din cei 26 ai lotului nostru au evoluat pentru selecţionata ţării lor la diferite categorii de vârstă.
La moment, media de vârstă a echipei este de aproximativ 19 ani.



Culorile clubului:
Alb-albastre

Primul meci:

Recorduri:

Clasament all-time:


Galeria Celebrităţilor: Igor Dobrovolskiy, Vitali Culibaba, Igor Bugaiov, Denis Calincov, Vasile Carauş, Denis Ilescu, Maxim Copeliciuc şi Eugeniu Gorceac



 

2007-08 - Locului 3 în Campionatul Moldovei,
Divizia A

2008
- Promovarea în liga superioară a fotbalului moldovenesc, Divizia Naţională

2009
- Câştigătoarea Cupei de iarnă „Sergiu Rădăuţanu"

 

Complexul Sportiv al Tineretului UTM

În vara anului 2008, clubul nostru a încheiat un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Moldova în urma căruia Complexul Sportiv al Tineretului UTM a intrat în gestionarea noastră. În întimpinarea acestui proiect au venit reprezentanţii universităţii: rectorul Ion Bostan, Anatolie Ţurcanu, Anatol Popuşoi ş.a.

 

Logo-ul echipei noastre

 

Președinte / Director General
- Alexandru Cojuhari

Manager
- Natalia Cojuhari

Administrator
- Valeriu Catana

Medic
- Oleg Vlasov

Agentul clubului
- Eduard Rotari

 

Adresa: MD-2002 Chişinău,
bd. Decebal 19, of. 208

Tel / fax:
+
(373)(22)210442

Mob.
+(373)69107911

E-mail:
info@academia.md

Site:
www.academia.md